După ultima noastră călătorie, am ajuns la o concluzie: cu Italia este foarte greu să dai greș atunci când vine vorba de a planifica o vacanță. Oportunitățile pe care le oferă această țară sunt absolut fantastice. Așadar, am decis să ne petrecem și mini-vacanța de Rusalii aici (la nici o lună după ce am vizitat zona Liguriei, mai exact Cinque Terre și Porto Venere). De această dată, ne-am axat pe nordul Italiei. Am ales Milano ca și bază pentru explorat, fiind aproape de foarte multe atracții turistice. Un alt factor decisiv a fost și călătoria de o zi în Lugano, Elveția pe care ne-o planificasem (la numai o oră jumate distanță cu trenul de Milano).
Cum ajungem la Milano?
Zis și făcut. Cea mai convenabilă opțiune pentru noi a fost avionul, avănd zbor direct cu Blue Air din București pănă la Milano, un zbor ce durează circa 2 ore. Există și alte companii ce operează pe această rută, printre care Wizz Air și Ryan Air. Atenție! Există mai multe aeroporturi la Milano iar mare parte dintre ele nu se află chiar în Milano (ci mai exact în Bergamo și Malpensa).
Noi am optat pentru zborul cu Blue Air pentru că aterizau pe Milano Linate iar de acolo se poate ajunge în numai 25 de minute cu shuttle bus-ul în centrul orașului (unde am fost si cazați de altfel). Dacă totuși optați să aterizați pe Bergamo sau Malpensa, există și de acolo shuttle bus-uri spre Milano însă călătoria este ceva mai lungă. Noi am plătit aproximativ 250 de lei (50 Euro) pentru zborul dus-întors București-Milano și 5 Euro de persoană pentru shuttle bus-ul de la aeroport.
Condiții de intare în Italia
La ora actuală, se poate intra doar cu certificat verde COVID (eliberat ca urmare a unui test PCR/AntiGen negativ, dovadă de trecere prin boală sau vaccin). De asemenea trebuie completat un formular PLF, pe care îl puteți găsi aici. Totuși vă recomandăm să cercetați și site-ul oficial MAE pentru informații actualizate, deoarece situația este destul de dinamică și se poate schimba de la o zi la alta.
Unde ne-am cazat?
Am ales să ne cazăm în apropiere de gara centrală din Milano, la Charly Hotel. Am optat pentru o cameră dublă, alături de care am avut și mic dejun inclus. Hotelul se află la aproximativ 5 minute de Milano Centrale, principalul punct de legatură pentru excursiile ce urma să le facem în cele câteva zile petrecute aici. Pentru trei nopți am plătit în jur de 90 Euro/persoană (cu tot cu mic dejun inclus). Dacă preferați o cazare de tip AirBnb, există și aici multe opțiuni cu prețuri decente, în apropiere de gară. Noi am găsit un apartament absolut minunat, situat cam tot la cinci minute distanță de gară, apartament în care am stat cu altă ocazie în Milano. Mai multe detalii puteți găsi aici.
Ce am vizitat?
Având numai trei zile la dispoziție, am ales să le drămuim în următorul fel: prima zi am alocat-o pentru a vizita Sirmione (Lacul Garda), a doua pentru a vizita Bellagio și Varenna (Lacul Como) și a treia pentru a vizita Lugano, în Elveția.
Milano poate fi vizitat foarte lejer într-o zi. Cum noi mai văzusem deja orașul, am preferat să ne focusăm în principal pe excursii (day trips) cu plecare din Milano.
Cum ne-am deplasat?
Principalul mijloc de transport a fost trenul, de aceea am și ales să ne cazăm in apropiere de gara din Milano. Ne-am achiziționat biletele pentru fiecare excursie în avans, online folosind aplicația celor de la TrenNord. TrenNord este un operator privat în Italia (prezent în zona Lombardiei) ce practică prețuri mai mici decât principalul său competitor, TrenItalia. Bineînțeles, o alternativă este să închiriați o mașină din Milano, însă această opțiune este și mai costisitoare.
Ziua 1: Sirmione
Călătoria din Milano spre Sirmione durează aproximativ 2 ore și jumătate. Pentru început, trebuie luat trenul din Milano cu destinația Desenzano (de la Garda) iar mai apoi din Desenzano se poate lua bus sau ferry (sau speed boat) pentru a ajunge în Sirmione. Puteți consulta aici, programul ambarcațiunilor de pe lacul Garda.
Sirmione este un orășel magnific, situat pe malul lacului Garda (cel mai mare lac ca și suprafață din Italia). Este probabil unul dintre cele mai cunoscute orășele din această zonă. Imediat cum ajungeți în Sirmione, o să fiți întâmpinați de un castel impunător (cu ale sale ziduri) din apropierea portului. Castelul Scaligero datează încă din secolul al XIII-lea și este înconjurat din toate părțile de apă.
Este unul dintre cele mai bine conservate castele din Italia. Puteți urca în unul dintre turnurile acestuia pentru a vă bucura de o panoramă superbă asupra orașului. Intrarea în castel costă aproximativ 13 Euro.
Am continuat prin a explora centrul vechi al orașului, o adevărată explozie de culori și contraste. Lăsați-vă purtați de val și hoinăriți pe străzile înguste, opriți-vă pentru a savura un gelato (sau o limonadă rece) în timp ce vă clătiți ochii cu arhitectura deosebită a acestui oraș .
Apropo de limonadă, există numeroase standuri care prepară diverse băuturi fresh din fructe, absolut delicioase în apropiere de port, vă recomandăm să le încercați mai ales dacă vizitați orașul, vara.
O altă soluție pentru a scăpa de căldură mai simplu ar fi să dați o fugă până la Jamaica Beach. Există numeroase locuri/plaje în Sirmione, unde localnicii (sau turiștii) vin după o zi lungă să se destindă. De reținut însă, Jamaica Beach este probabil cea mai populară dintre toate. Există si un beach bar foarte drăguț aici cu priveliște către lac și șezlonguri pe care le puteți închiria.
Daca nu aveți prea mult timp la dispoziție, dar vă doriți să explorați cât mai mult din orășel, o soluție facilă este trenulețul ce circulă până la Grotte di Catullo (de unde puteți ajunge imediat și la plaja mai sus menționată). Un bilet costă aproximativ 2 Euro.
Grotte di Catullo reprezintă rămășițele unei vile romane, având o amplasare cu o panoramă foarte faină asupra lacului. Se poate achiziționa bilet mixt (castel Scailger + grota/muzeu).
Dacă și vouă vă place lavanda la fel de mult cum ne place nouă, există un magazin absolut superb in centrul vechi al orașului de unde puteți cumpăra tot felul de creme și uleiuri pe bază de lavandă.
La finalul zilei, am luat un ferry către Desenzano, de unde am luat trenul înapoi spre Milano pentru a încheia glorios, o primă zi reușită (am sărbătorit cu pizza, evident….și Aperol).
Ziua 2: Varenna și Bellagio
În a doua zi, ne-am propus să vizităm zona lacului Como. Am pornit din nou spre gara din Milano pentru a ne pune pe drum spre Varenna, prima destinație. Călătoria cu trenul a durat aproximativ o oră și jumătate (costul a fost undeva la 13 Euro, dus-întors/persoană – compania Trenord).
Străduțele din Varenna sunt distribuite în scări, fiind un oraș pe deal. Veți face așadar ceva sport explorând orașul, dar merită pe deplin.
Fiind o zi călduroasă de vară, ne-am oprit să ne răcorim la un local cu o panoramă faină asupra lacului Como. Aici ne-am încărcat bateriile pentru traseul ce urma, către Castello di Vezio.
Castelul di Vezio se situează pe versanții terasați și însoriti de pe vârful dealului Varenna. Datorită locației sale privilegiate, în trecut castelul Vezio a fost folosit cu scop strategic de apărare. Acesta oferă azi una dintre cele mai frumoase panorame asupra lacului Como. Un lucru ”neobișnuit” la acest castel sunt statuetele fantomatice ce se regăsesc pe zidurile acestuia. Aceste statuete seamănă cu niște fantome (noi spunem că seamănă cu dementorii din Harry Potter). Traseul până la castel este unul relativ ușor însă există ceva diferență de altitudine. Acesta durează aproximativ o oră.
Cealaltă jumătate din zi ne-am petrecut-o vizitând Bellagio, sau ”perla lacului Como”, cum mai este cunoscut.
Am luat ferry-ul din Varenna către Bellagio (o călătorie costâ aproximativ 10 Euro). Aveți posibilitatea să admirați ambele orașe de la distanță, bucurându-vă de o croazieră ce durează cam 20 de minute.
Bellagio cu siguranță este o destinație ce merită văzută măcar o dată în viață. Străzile înguste din acest orășel sunt atât de frumoase încât veți vrea să faceți poze la fiecare pas. Centrul vechi are o stradă principală, Via Giuseppe Garibaldi pe care dacă o urmați veți ajunge la Punta Spartivento (“vârful” orașului), în mai puțin de 10 minute. Strada principală este populată de zeci de magazine și boutique-uri unde vă puteți opri pentru a admira sau face shopping.
Foarte frumos de altfel este și drumul în sine din port pe lăngă lac, înțesat de flori minunate la fiecare pas și de priveliștea munților în zare.
După ce am rătăcit pe străduțele din Bellagio, ne-am îndreptat către Villa Melzi Gardens, un obiectiv pe care-l recomandăm și care ne-a impresionat.
Drumul către grădinile Melzi se face de-a lungul falezei ce este situată pe marginea lacului. Complexul de la Villa Melzi este format dintr-o vastă grădină botanică și vilă care se află în centrul acesteia. Vila a fost construită în stil neoclasic și găzduiește numeroase obiecte de artă printre care și tablouri celebre (aceasta nu este deschisă publicului). Cu toate acestea, nu trebuie să ratați grădina botanică. Prețul de vizitare este de 8 Euro/persoană.
Grădina de la Villa Melzi se întinde de-a lungul țărmului lacului și se încadrează armonios în peisajul deluros al peninsulei Bellagio. Terenul grădinii a fost adaptat cu terase și mici denivelări. Pe lângă elementele de natură, cele tradiționale și cele exotice ale grădinii, există și un ornament sculptural distribuit pe toată suprafața grădinii. Avem exemple de sculpturi precum: statuia din bazalt a zeiței Sekhnetz (zeița războiului), bustul ducesei Josephine Melzi, soția ducelui Melzi, sau sculpturi ce reproduc întâlnirea lui Dante cu Beatrice.
O altă activitate pe care am făcut-o în Bellagio a fost un mini tur al orașului cu trenulețul. Acest tur costă în jur de 5 Euro de persoană, ruta acestuia incluzând obiective importante din Bellagio (veți avea la dispoziție un ghid audio plus opriri scurte pentru panorame și poze).
Pe seară ne-am întors în Varenna, de unde am luat trenul înapoi spre Milano Centrale.
Ziua 3: Lugano
Elveția fiind așa aproape de Milano, am decis să facem și o scurtă excursie de o zi în Lugano. Aveam inima căt un purice deoarece nu mai fusesem pănă acum în Elveția și nu știam căt de riguros este controlul la granițe (luănd în considerare și situația actuală cu pandemia). Citiți aici mai departe pentru a vedea cum a decurs escapada noastră.
Așadar dacă aveți mai multe zile la dispoziție în Milano si nu știți ce ați mai putea vizita, sperăm că am reușit să vă aducem niște informații utile. Dacă aveți întrebări, nu ezitați să ne lăsați un comentariu mai jos. Nu uitați să ne urmăriți și în social media pentru mai multe poze si filmulețe din aventurile noastre. 🙂
Cu drag,
Journal of a Travel Fox
Multumesc !
Buna !
Statia pentru Varenna este Varenna Esino ?
Bună Mircea, da exact Varenna Esino.